Criptopedia

Simplu explicat: Bounce și breakout

De catre Criptopedia - 24 mar 2022

Traderii ce utilizează acțiunea prețului în analiza uzuală a activelor folosesc nivelurile de suport și rezistență pentru a identifica punctele de preț de pe un grafic unde există o mai mare probabilitate pentru o zonă de bounce sau o inversare a unui trend.

Suportul apare în zonele în care se așteaptă ca un trend descendent să se întrerupă ca urmare a creșterii cererii, iar rezistența apare în zonele în care se așteaptă ca un trend ascendent să fie întrerupt ca urmare a creșterii ofertei.

Grafic ce ilustrează suportul și rezistența pe ETH/USDT

Fig. 1 Grafic ce ilustrează suportul și rezistența pe ETH/USDT

Zonele de suport și rezistență pot fi utilizate în diferite moduri:

  • ca țintă, plasând Take profit la acel nivel;
  • ca posibile zone de intrare sau ieșire din poziții în care traderul așteaptă fie un bounce (respingere), fie un breakout (spargerea nivelului de interes).

O zonă de bounce apare în momentul în care impulsul nu este suficient de puternic, iar prețul nu poate trece de suport sau de rezistență.

Traderii pot cumpăra sau vinde active în momentul în care apare o zonă de bounce, în funcție de condițiile pieței, ceea ce înseamnă că o revenire a pieței poate oferi fie oportunitatea de a participa la redresare prin cumpărarea activului, fie poate oferi ocazia de a urmări o tranzacție de vânzare în momentul în care prețul ajunge în rezistență.

Grafic pe ETH/USDT în care sunt ilustrate zone de bounce dar și o zonă de breakout

Fig. 2 Grafic pe ETH/USDT în care sunt ilustrate zone de bounce dar și o zonă de breakout

 Posibilitățile de tranzacționare a zonelor de bounce

Fig. 3 Posibilitățile de tranzacționare a zonelor de bounce

Ca și zone de suport și rezistență pot fi utilizate și mediile mobile sau liniile de trend. În exemplul de mai jos se poate observa cum EMA200 acționează ca suport dinamic. Prețul, după breakout, a retestat EMA200 cu succes, această zona fiind o oportunitate de cumpărare pentru traderi.

Bounce din EMA200

Fig. 4 Bounce din EMA200

 Bounce din linia de trend și din rezistență, în momentul în care are loc inversarea trendului

Fig. 5 Bounce din linia de trend și din rezistență, în momentul în care are loc inversarea trendului

Breakout-ul se referă la momentul în care prețul unui activ este tranzacționat deasupra unei zone de rezistență sau sub o zonă de suport. Breakout-urile indică faptul că există posibilitatea ca prețul să înceapă să fie tranzacționat în direcția acestuia. De exemplu, în cazul în care are loc un breakout dintr-o zonă de rezistență, există mari șanse că prețul să meargă mai sus, mai ales dacă breakout-ul este însoțit și de volum.

Un trader de breakout va intra într-o poziție de long după ce prețul activului depășește rezistența sau va intra în poziție de sell short dacă prețul activului ajunge sub suport.

 Breakout însoțit de creștrea volumului și bounce din rezistență

Fig. 6 Breakout însoțit de creșterea volumului și bounce din rezistență

Breakout-urile sunt una din cele mai comune strategii de tranzacționare, însă pentru traderii începători reprezintă o adevărată provocare tranzacționarea acestora deoarece pot să apară multe semnale false. Un fals breakout apare atunci când prețul se deplasează peste rezistență sau sub suport însă, în perioada imediat următoare, se retrage rapid înapoi.

Grafic ce reprezintă mai multe breakout-uri false

Fig. 7 Grafic ce reprezintă mai multe breakout-uri false

Deoarece multe breakout-uri se dovedesc a fi false, unii traderi așteaptă o retestare a suportului sau a rezistenței înainte de a intra într-o nouă poziție.

Fig. 8 Grafic ce reprezintă un breakout și retest sau bounce din rezistența devenită suport

Fig. 8 Grafic ce reprezintă un breakout și retest sau bounce din rezistența devenită suport

Articole similare

Tipuri de diagrame in Crypto - Metode de utilizare
Educație

Tipuri de diagrame in Crypto - Metode de utilizare

Diagramele cu Lumanarile Japoneze indica sentimentul pietei si dau semnale despre posibile inversari ale trend-ului. Analiza tehnica bazata pe lumanarile japoneze permite traderilor sa determine miscarea preturilor[...]

Top 5 greseli de evitat la trading-ul cu criptomonede
Premium
Educație

Top 5 greseli de evitat la trading-ul cu criptomonede

Tranzactionarea cu criptomonede necesita strategie, organizare si disciplina. Totusi traderii fac din cand in cand greseli care le aduc pierderi. Care sunt cele mai comune greseli in tranzactionarea cu criptomonede?

Simplu explicat: Ce este un Bull Market?
Educație

Simplu explicat: Ce este un Bull Market?

Cuvintele Bull sau Bullish, sensuri conotative. Ce reprezintă un Bull Market? Factorii unui bull market în crypto.

Trading crypto: Ce sunt lichidările în cascadă?
Educație

Trading crypto: Ce sunt lichidările în cascadă?

Pentru a evita lichidarea, un trader trebuie să acorde o deosebită atenție raportului de marjă pe Futures. Când raportul de marjă atinge 100%, unele poziții vor fi lichidate. Lichidările în cascadă apar frecvent pe piețe

Elemente de bază ale analizei tehnice in tradingul cu criptomonede
Educație

Elemente de bază ale analizei tehnice in tradingul cu criptomonede

Analiza tehnică este o metodă foarte folosită de traderi pentru a identifica oportunități de tranzacționare. Piața include toate informațiile, prețurile se mișcă în trenduri și istoria se repetă.

Modelele armonice de pe piețele valutare
Educație

Modelele armonice de pe piețele valutare

Spre deosebire de alte metode de tranzacționare mai comune, tranzacționarea armonică încearcă să prezică viitorul pieței. În acest articol vă prezentă, modele (tipare) de preț armonice și cum se tranzacționează ele.